24 februarie 2012

Dragobete

   Dragobetele, zeu al iubirii la daci,  "Eros" la greci şi "Cupidon" la romani, zeu al  tinereţii în Pantheonul autohton, patronul dragostei şi al bunei dispoziţii,  marchează ziua în care fetele tinere strângeau primele flori de primăvară după lungi plimbări prin lunci, păduri şi  câmpii: ghiocei, viorele, tămâioase, flori de fragi pe care apoi le puneau la icoane şi le  păstrau până la Sărbătoarea de Sânziene.
  Deşi pare a fi o sărbătoare demult uitată din conştiinţa colectivă a poporului român dar care păstrează tradiţii adânci în ritualuri premaritale în care grupuri de băieţi şi fete de la sate se întâlneau în hore, se sărutau şi se îmbrăţişau, se făceau jurăminte de nuntă şi prietenie, Dragobetele este  şi ziua în care se sărbătoreşte numele de "Dragoş", "Draga", "Drăgan".
  Dragobetele, fiul Babei Dochia este considerat primul deschizător de drumuri pentru anotimpul primăverii. 
   De Dragobete chiar dacă este încă zăpadă afară mă simt frumoasă, mă simt îndrăgostită, mă simt liberă  şi fericită.
   De Dragobete renasc precum pasărea Phoenix cu speranţe reînnoite, cu imaginaţie infinită, cu vise înzecite şi cu planuri noi de realizare artistică!!


LA MULŢI ANI DE DRAGOBETE !!!!
IUBIŢI-L,ESTE AL NOSTRU!!
ESTE IUBIREA NOASTRĂ!!!!






   Cu această ocazie vă doresc un început de primăvară deosebit şi frumos!!!
    Să nu uitaţi că bloguleţul meu are acum o pagină nouă cu FLORI...pe care o puteţi vedea şi aici.
  Rămâneţi aproape pentru noua pagina la care lucrez despre desenele în cărbune, primele mele începuturi....


                    Cu drag,MARA



13 februarie 2012

CINE ESTE AUTORUL "DECORAŢIUNILOR CU STIL"

    După o scurtă perioadă în care mi-am dedicat timpul şi energia    studierii tehnicilor noi de pictură  şi muncii în atelier, am fost invitată să dau curs unor întrebări referitoare la pasiunea mea. 
  Şi, pentru că îmi propun să realizez mici decoraţiuni pentru nunţi, botezuri, aniversarea unor ani de căsătorie,  vă invit pe dvs, dragi prieteni iubitori de frumos   să citiţi aici interviul integral acordat în exclusivitate pentru http://secretedenunta.blogspot.com 

 Vă urez lectură plăcută, vă mulţumesc pentru că existaţi şi rămâneţi aproape pentru o nuntă de flori!!!!


  Vă îmbrăţisez, cu drag,
                           Mara

Căutaţi pe blog