30 august 2012

DOR DE TINE , DOR DE NOI

  M-a cuprins deodată dorul....
 Dorul de noi doi alergând printre stânci şi copaci seculari, uniţi în îmbrăţisarea Cerului Albastru de deasupra, respirând aerul curat al munţilor. Ca în faţa unui altar bogat şi împregnat cu credinţă, ne unim mâinile şi ne împreunăm sufletele ca într-o împletire de destine.
 Singura nuntă în care voi crede vreodată cu adevărat este nunta făcută în faţa naturii splendide a lui Dumnezeu, neoficiată de vreo fiinţă umană.Este cea mai sacră nuntă.Dumnezeu îmi este singurul călăuzitor, reazem, preot şi tată.Fără El pot fi numai o fiinţă care trăieşte în deşertăciune monotonia zilelor, nimic spectaculos  nu se poate realiza.Fără El mă transform într-o "umbră umană" necapabilă să capteze energia vital-cosmică a Vieţii. Fără El nu există Dor, Soare, Lumină, Credinţă.
 Iubesc şi iert pentru că este singura mea şansă spre iluminare şi mântuire, iubesc şi iert ca să primesc iubire şi iertare iar dacă vreodată se va întâmpla să nu primesc nimic în schimb voi fi fericită pentru ceea ce am dăruit.
 Contează mai puţin cât sau ce primeşti ori de la cine, pe atât cât contează în sine faptul de a dărui necontenit, mereu.
 Cât de mult te deranjează dacă cel pe care l-ai ajutat nici  măcar nu te mai salută ?Te aştepţi cumva la recunoştinţă de la oameni? Nimic mai fals!Cu cât vei cere mai mult ţi se va da mai puţin dar ţi se va cere necontenit.Oamenii nu ştiu ce e măsura, ei nu sunt obiectivi.Numai Dumnezeu este obiectiv.Ca să fii obiectiv ar trebui să fii perfect.Obiectivitatea este un atribut al perfecţiunii.Ca să te poţi mărturisi ar trebui să fii sincer cu tine însuţi,ca să-ţi poţi urma calea ar trebui să asculţi "greierul de la picioarele tale",precum chinezii.Ca să fii iubit ar trebui să meriţi, dar Dumnezeu nu a lăsat iubirea pe Pământ după grade de comparaţie, criterii sau merite ci a lăsat-o pur şi simplu...atât de simplu încât nici mintea ta nu poate concepe simplitatea iubirii lui.Aşa cum ne-a lăsat pe lume plante, copaci, flori,  apa, foc sau  cer.
Cerul ca să ne privim în oglindă pe noi înşine, să ne putem ruga  sau să îi putem cere sau mulţumi Lui.
Focul ca să putem privi în interiorul nostru  şi să putem alege ce avem de ars în noi.
Apa ca să ne botezăm în ea şi să ne purificăm sufletele prin ritualul ei repetitiv-crestin. 
 Câţi dintre noi nu ne dorim mai multă iubire?Dar câţi dintre noi o primim înapoi?Dragostea nu te costă nimic,dar face minuni, dăruieşte-o şi vei vedea că minunile din viaţa ta vor începe să apară chiar şi în societatea  noastră baudelariană ....
"Iubeşte şi iartă, oricui, orice, oricând!"NERUDA









29 august 2012

În aşteptarea ta.....să mă ascund după un dor de-al tău?

  Aş vrea să zburd printre nori de flori,
  Să fug printre cuvinte de umbrele tăcerilor din noi
 Un nufăr alb răsare dinapoia noastră.
 Să-l iau în brate ca să ajung la tine?
 Să mă ascund după un dor de-al tău?
    Unde eşti?  În lumea ta te caut.
 Şi.... nu e nimeni.

    Aş vrea să fug ca să nu-mi amintesc oceanul nostru de secrete,  cuvinte care dor,ascunse printre crengile căzute pe pământul sufletului tău,tăceri de cristal reci.
  Aş vrea să zburd printre crengi şi frunze,.....dar ghemuită sub copacul trist te aştept să vii....
  Aş vrea să-ţi iau în braţe dorul de mine ca să mă contopesc cu frumuseţea lui, dar  mă mulţumesc numai să mângâi petalele albe  de nufăr ce mi-au permis intrarea ..... aici.

   Aştept, mă rog şi sper....  ascult urgia vântului din tine....
 Unde eşti?Într-o "capsulă" a timpului?Revino!

    Aştept,eu am răbdare.
  Pe lângă mâinile-mi înfipte în firele de iarbă frunzele şi crengile uscate îşi croiesc cărarea lor, mânate de vânt.Cuvintele rostite îşi pierd rezonanţa,tăcerile se risipesc şi mor.Unde s-au dus?Nu ştie nimeni!! Sau poate.... le-ai alungat tu..... în "capsula" în care ai fost plecat.
  Ai fost mereu aici, lângă mine!
  Nufărul magic dinapoia noastră acum se află între noi şi străluceşte. 
   Undeva,între pământ şi cer apare curcubeul .
    Bine ai venit, Iubire!
    Nufăr cu 1000 de chipuri!

10 august 2012

La Poarta Sărutului.... cu Constantin Brâncuşi

    Copilul cu vise din mine a  reinventat jocul cuvintelor, culorilor şi dansului nemărginit al muzei.Copii nu ucid Iubirea lumii,eu am cunoscut-o în ochii tuturor copiilor din lume. Iubesc ca să cred că încă nu e prea târziu pentru noi, cei din secolul vitezei să o reinventăm prin ochii naivi ai unui copil.A unui copil care ţine cu atâta delicateţe în mânuţele-i mici şi "sălbatice"  acea minge roşie care îi place şi pe care o reinventează la fiecare oră si minut prin joc,  în căutarea iubirii părinţilor săi.Iar când se întâmplă să o scape accidental alergă după ea cu picioruşele-i mici să o  ajungă sau plânge  încercând prin magia jocului să ofere valenţe noi "iubirii" primite pe care o dăruieşte atât de simplu şi de natural!
  Mingea, ca simbolistică a cercului a fost jucăria  preferată a copilăriei mele.Chiar şi acum,  adult fiind cercul exercită asupra mea aceeaşi fascinaţie.
    Cercul, curba perfect închisă, care revine  mereu asupra ei însăşi care simbolizează infinitatea, integralitatea, unitatea , identitatea, unicitatea este foarte sugestiv reprezentat la Târgu Jiu,oraşul unde am petrecut câteva zile ale vacanţei.
    Simbolul cercului văzut ca un inel dublat pe Poarta Sărutului sau reprezentat atât de sugestiv prin proiectarea meselor rotunde într-un cerc la Masa Tăcerii sugerează legea sacră,eternă,spiritualitatea,uniunea dintre un bărbat şi o femeie prin ritualul tăcerii şi dragostei. 



 Cercul reprezintă în spiritualitatea contemporană puterea şi spiritul feminin, Pământul Mamă, Cosmosul.Sau Soarele, ca sursă a Vieţii. 
  Simbolistica cercului este dată şi în reprezentarea curcubeului,    văzut ca un pod dintre Pământ şi Cer , Tronul lui Dumnezeu. 



 Privind cercul închidem infinitul în noi şi în lumea aceasta efemeră dar eternă în acelaşi timp, trăim clipe stropite cu mirul dumnezeirii,ne identificăm cu Egoul pur,neîntinat de patimile lumii,cu Pământul pe care îl sărutăm  pentru că ne este Mumă,cu Lumina în toate formele ei spre a atinge hotarul iluminării de Sine. Pentru că numai în acestă stare putem înţelege că acolo, undeva în Cosmos sau pretutindeni, sau închis în Cerc există Cineva care  aşteaptă să ne îmbrătişeze cu iubirea,puterea şi puritatea supremă.





  

8 august 2012

DIMINETI CU SOARE PALID

  
   În călduroasele dimineţi cu soare palid picioarele mele goale păşesc gingaş în roua ierbii înalte de vară. Cuvintele ce se înlănţuiau în simfonia forului meu interior au rămas suspendate sub greutatea eternului NIMENI care umple neantul din mine. Sunt clipe în viaţă când sufletul se simte captiv în lanţul indescifrabil al gândurilor, senzaţiilor, tumultului amintirilor.
Pentru că sunt clipe în care tăcerea este sfânta lege a sufletului.Pentru că tăcerea înseamnă renunţare şi  renaştere.Ce-ar fi dacă ne-am prinde de mâini ca nişte copii şi ne-am împleti visele,oglindindu-le unul în altul? Am fi oare mai buni, am spera mai mult? Am trăi altfel?    Imbratiseaza-ma asa cum numai tu stii sa o faci! 
 Nu contează cât trăieşti ci cum trăieşti, "nu contează ce dai ci la ce renunţi"(Carlos Louis Zafon),nu contează la ce ai renunţat dacă nu poţi merge mai departe.Pe drumul tău.
  







Şi pentru ca  tăcerea e "mea culpa" pentru cuvintele ce refuză să se înlănţuie în voie în dansul inspiraţiei, împiedicate de căldura ce-mi acoperă obrajii, astept ziua în care  vei deschide uşa din mine şi va fi  LUMINĂ.DIN NOU. 





Căutaţi pe blog