10 februarie 2014

TUTORIAL ONE STROKE

    După ce a trecut euforia Sărbătorilor de iarnă, timp în care am visat, am pictat, mi-am încărcat proviziile sufleteşti cu speranţă, iertare şi linişte m-am reînarmat cu răbdare pentru că mi-am propus lucruri mari anul acesta: să scriu o carte practică despre pictura decorativă one stroke, să dezvolt tutoriale pe facebook, pe blog, să particip la târguri de handmade şi, de ce nu, să încep să pictez pe mobilier de lemn masiv.
    Aşa că pentru a începe ar trebui să vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi dat like-uri, care m-aţi votat in Top 66, m-aţi criticat, care m-aţi urmărit constant sau celor care intră pentru prima oară aici, în lumea mea, celor care s-au abonat cu adresa de email cărora  le urez un călduros bun venit şi îi întâmpin cu ospitalitatea specifică eternului român.
    Acest tutorial îl închin vouă, tuturor celor care mă vizitaţi şi care daţi un sens pozitiv traseului meu artistic.
     Pictura decorativă presupune pictarea unui suport prin folosirea concomitenta a doua culori pe pensulă astfel încât să se creeze efectul de 3D.
    Pentru aceasta aveţi nevoie de o pensula plata sau unghiulara, doua culori acrilice alb si roşu. Dumneavoastră decideţi mărimea pensulelor în funcţie de mărimea florii sau a obiectului pictat.  Culorile acrilice folosite trebuie să fie păstoase, ideale sunt cele FolkArt care nu se găsesc în România.
  Eu  folosesc culori de la firmele Daler and Rowney, englezeşti, Talens sau Liquitex.

   Pe un colt al pensulei se va pune vopsea acrilica culoare deschisa, alba de exemplu şi pe celălalt colt se va pune culoarea închisă, în acest caz rosu intens.

 Cele două culori nu se vor amesteca în timpul picturii creeându-se o culoare intermediară între cele două culori prin folosirea pensulei în sus şi în jos pe hârtie.Se reîncarcă din nou colţurile pensulei cu culoarea potrivită.
  Acum putem picta.Se fac două bucle una langa alta.O a treia bucla peste acea de a doua.



  Apoi se acopera bucla cu una noua rezultand bobocul ca in partea dreapta a imaginii de mai sus.


   Dupa ce realizăm bobocul  facem o linie "aruncată" în laterală ca în poza de sus în partea dreaptă, se numeste "bucla-virgulă" astfel încât culorile să se păstreze şi să se menţină continuitatea lor.
   



 Acestui trandafir-boboc i se mai pot adăuga petale astfel încât să rezulte un trandafir matur, frumos în 3D.

    Vă prezint ce s-ar putea realiza cu acest stil de pictură decorativă care la noi aproape că nici nu exisă decât în tehnica meşterilor populari, nu există cursuri, şcoli de acest gen în România.










    M-am interesat si m-am convins că nu există pictură decorativă în România, dar obosită de atâtea căutări am decis să învăţ singură şi să caut pe internet cărţi, cursuri.
    Vă pup şi revin cu  tutoriale de pictură pe oglinzi, brăţări, cercei, mărţisoare, casete de bijuterii, oglinzi, tablouri, rame foto şi mic mobilier masiv de lemn.
  Pentru că voi participa la Tărgul Mărţisorului la Muzeul Ţăranului Român cu brăţări, cercei, pandantive, casete, oglinzi pictate în perioada 27 februarie - 2 martie 2014.
   Dacă vi s-a părut instructiv tutorialul meu vă rog să mă votaţi în Top 66, să daţi like paginii mele de Facebook - Mara - Pictura Decorativă One Stroke.
  Persoanelor din România care  cunosc tehnica  le invit să mi se alăture grupului creat de mine  dedicat picturii one stroke  spre a fi în pas cu alte state care au grupul lor. 
  Cei care nu aduc aportul în acest gen de tehnică şi vor posta alte lucrări sau subiecte care nu are legătură cu subiectul postările le vor fi şterse automat.
  Trăiască grupul Pictura One Stroke România!

        Rămâneţi aproape de MARA.
    În curând voi organiza un concurs pe Facebook pentru cîştigarea unei casete de bijuterii sau unui set de bijuterii pictat , câştigătorii vor fi desemnaţi prin random.org.







Niciun comentariu:

Căutaţi pe blog