31 decembrie 2011

AN NOU FERICIT 2012

       Pragul dintre ani voioşi să-l treceţi liniştiţi, să plouă peste voi cu stropi de fericire, să vă fie casa belşug, alinare şi bucurie, să aveţi parte de noroc şi-un car de sănătate!!!!     
De va să vă fie cu folos urarea mea,aceasta, Atunci să  ne revedem din nou voioşi 
La anul pe vremea asta!!!!








La multi ani fericiţi!!!!!
Să trăiţi!!!

MI-E DOR SĂ-TI ASCULT TĂCERILE....

    Uneori tăcerea e mai grăitoare decât o mie de cuvinte...aşa se spune.Eu tac pentru că tăcerea îmi oferă imens de mult decât o avalanşă de cuvinte  imposibil de pătruns. 
 În tăcere ascult un ticăit de ceas, un dăngănit de clopot din depărtare, o bătaie de inimă  atât de aproape încât mă cutremur... 
 Şi aş vrea să mai aud în tăcerea asta..... glasul tău.Unde esti? În strigătul nefericit al unei privighetori în noapte? În vuietul frunzelor gonite de vânt? În strălucirea stelelor din boltă pe cerul nopţii? În licărirea apei din preajma casei tale? În lacrimile celor care te iubesc şi plâng  prea sfânta ta tăcere? Unde eşti? Te strig în noapte...  aş vrea să te ştiu închisă într-un copac scorburos şi înalt ca să respect tăcerea ta nepământeană.......
  Mi-e dor de vocea ta....de tine şi de frumoşii tăi ochi căprui .......apoi mi-e dor să-ţi ascult tăcerile aşa cum niciodată nu le-am ascultat.





   Atunci când pierdem pe cineva foarte drag nu ne rămîne decât sublima tăcere şi iubirea .De aceea, din păcate pentru mine, data de 31 decembrie 2011 reprezintă comemorarea  celor 40 de zile de când s-a stins o persoană foarte dragă mie .

Am vrut să consider copacul tăcerii noastre ca pe o parabolă a lumii de dincolo, o parabolă a sicriului mut şi rece, parabola despărţirii atât de fulgerătoare şi neaşteptată de cea dragă mie, a lumii mele interioare şi a lumii ei, a iubirii care străbate timpi şi spaţii , biruind  viaţa şi moartea deopotrivă, având ca numitor comun pe Dumnezeu.
       



22 decembrie 2011

COLIND, MAGIE ŞI BRAD FRUMOS

 O mânuţă mică mă trage spre cutiile de globuri multicolore "Mami, hai să decolăm brăduţul! Te log, mami!!".Zâmbesc senin şi mă las ghidată de mânuţele finuţe şi calde ale copilului meu. Colindele de Crăciun îmi răsună în urechi şi ne asezăm cu mic, cu mare, în linişte în jurul bradului minunat cu cetină verde care urmează a fi decorat. Îl îmbrăcăm şi în câteva ore  totul pare fermecat, vrăjit şi magic. O magie pe care numai Crăciunul ne-o poate dărui şi ne-o poate transfera în sufletele atât de lipsite de liniştea şi pacea  firească a unui timp demult apus.Pentru noi Crăciunul este încărcat de atmosfera mesianică a colindelor cântate din moşi-strămoşi, a colindelor cântate în jurul bradului alături de bunicul meu preot,a cozonacilor care miros atât de frumos când se scot din cuptorul-minune, atmosfera pe care numai sentimentul iubirii, credinţei şi păcii o poate crea.
    Când pe hornul casei intră Moşul cu renii lui fermecaţi asteptăm emoţionaţi ivirea artificiilor multicolore şi pătrundem în lumea de basm mult visată de cei mici."Unde e Moş Claciun?Vleau să-l văd!"Lângă brad, mici cutiuţe frumos împachetate îşi asteaptă stăpânii, în timp ce Moş Crăciun se îndepărtează lăsându-ne nedumeriţi în jurul bradului, a poveştilor rostite la lumina lumânărilor,a bucatelor delicioase şi a colindelor, lăsând în urma sa şi mult   aşteptata binecuvântare pe care an de an o aduce în sufletele noastre, aceea a Naşterii Domnului Iisus Hristos. Aşa cum Lumina Învierii ne pătrunde în suflet dându-ne forţă nouă şi putere, Lumina Stelei Călăuzitoare a Naşterii se revarsă în inimi cu preaplinul speranţei, păcii, armoniei şi liniştii, spre a ne purifica spre mai bine,  mai frumos, mai nobil.









  Pentru mine, Crăciunul este cadoul lui Dumnezeu pentru mântuire şi renaştere.
  Vă doresc din tot sufletul mult noroc, fericire, pace, armonie, sănătate din belşug, să vă împlinească Domnul toate doleanţele şi să petreceţi frumos alături de  cei dragi vouă!!!!!
    Vă îmbrăţişez cu drag,
                             MARA
  

13 octombrie 2011

MAGIE ROZ

  În serile târzii de toamnă "când frunza plopului suspină" paşii mei obosiţi gonesc  spre  locul minunat, bun,cald şi primitor unde iubirea, speranţa,râsetele dulci de copil,  înţelepciunea şi voioşia mă aşteaptă  ACASĂ. Acolo unde mă regăsesc întotdeauna alături de cei dragi mie,acolo unde primesc duioase măngâieri şi cuvinte de duh,acolo unde adorabila mea fetiţă mă primeşte întotdeauna cu mânuţele-i întinse înainte a  trece pragul casei, acolo unde îmi pot permite să  redevin copil în orice clipă, acolo unde renasc din propria cenuşă precum pasărea Phoenix. Acolo unde mă aşteaptă cărţile tăcute dintre rafturile imensei mele biblioteci  să le răsfoiesc  spre a-mi  dezvălui ştiinţa cuprinsă între coperţile lor îngălbenite de timp,acolo unde  casetele goale din lemn natur  aşteaptă să le ofer fascinanta personalitate prin pata vie de culoare.
 În liniştea nopţilor tomnatice, în lumina miraculoasă a lunii pline, cutiile mele prind viaţă ca printr-o magie de poveste.
 "Unde e bagheta zânei din poveste?", pare a întreba somnoroasa mea fetiţă cu ochişorii mijind în dimineaţa următoare, după ce  descoperă singurică câte o cutiuţă colorată în atelierul meu improvizat.Zâmbeşte larg şi mă întreabă "Mami, tu ai făcut-o? Ce flumoasă este!Mie când îmi faci una!?"Zâmbesc, asigurând-o că, acea cutituţă  promisă va adăposti agrăfuţele şi brătăricile "micii mele cochete" şi  va fi cea mai frumoasă din lume. Deodată, un râset cristalin, larg şi inocent îi luminează faţa de păpuşă iar mânuţele  mă prind   de pantaloni ca să mă ia în braţe: aşa ştie ea să îmi arate cât de mult mă iubeşte.
  So,comorii mele dragi i-am realizat aşa cum făgăduisem o casetuţă roz, demnă de sufleţelul ei imaculat şi bun pe care să o poată manevra uşor  cu mânuţele ei micuţe şi fragile. 





   Având o culoare luminoasă roz-pastel sidefat, caseta este realizată 100% hand-made şi ar putea ocupa un loc frumos în orice bibliotecă, vitrină sau pe masa de toaletă a doamnelor spre a le ascunde comorile de aur, argint, pietre preţioase sau semi-preţioase.

11 octombrie 2011

SIMFONIA TRANDAFIRILOR

     Pentru că simfonia verii am cam ratat-o trimiţîndu-mi muza leneşă în concediu de odihnă ca să nu fiu nevoită să o  concediez pentru că, deh, mi-este indispensabilă, am decis împreună să realizăm o simfonie a trandafirilor cu cele mai deosebite flori pe care le-am întâlnit prin pelegrinările noastre prin "lume", flori care ne-au încîntat prin gingăşie, frumuseţe,  şi culoare.
 De multe ori gândesc că aş vrea să fiu un simplu şi multicolor fluture ca să pot zbura printre florile încălzite de soare, să mi umplu picioruşele de polen, să fiu liber precum vântul pe potecile cu rouă, să pot trăi puţinul care îmi este predestinat de Cer pentru a 
putea contempla sufletul florilor.
  "Fluturii sunt aplauzele florilor" pentru că oamenii sunt orbi.Într-o lume în care nonvaloarea este considerată valoare,lipsa banilor  nobleţe sufletească, după tagma bisericii,bârfa  ridicată la nivel de cultură personală, opiniile preconcepute, judecăţi de viaţă, omul,  ca element integrant al sistemului social, devine o maşinărie care încearcă să îşi regăsească identitatea proprie. De aceea,avem tendinţa firească de altfel să privim mai mult în interiorul nostru şi nu în exteriorul nostru ...pentru a NE TRAI VIATA....precum un fluture.
 De aceea, noi vă oferimm un spectacol de culoare şi frumuseţe, gingăşie şi candoare care să vă reamintească că viaţa este nu doar pentru un moment frumoasă ci este de mii de ori frumoasă dacă ştim să ne raportăm la cele mai neînsemnate minunăţii pe care Dumnezeu ni le-a lăsat pe Pământ:FLORILE! 

















  Şi pentru că, după cum aţi ghicit bine, nouă ne plac tare mult trandafirii şi le considerăm cele mai gingaşe flori am realizat acest album de vis.Insă vă promitem că data viitoare vom posta şi alte sortimente  de flori.

Regăsire târzie ....e de vină muza mea !!!!

   Vă salut şi vă spun "Bine vă regăsesc" după  o mini-vacanţă petrecută la mare, munte şi la ţară.Poate umpic cam lungă având în vedere că activităţile mele artistice s-au lăsat aşteptate până când capricioasa mea muză a revenit în forţă.Ce să-i faci cu muzele astea, sunt "cu fiţe" cum se zice, nu?Şi afurisita muză în loc să "robotească de zor" dormea liniştită fără să fie măcar deranjată de "înghiontirile" mele zdravene mai ales că aveam de lucru cu atât mai mult cu cât am avut onoarea de a fi fost invitată în calitate de participant la Târgul de hand-made de la Palatul Şuţu pe 1 şi 2 octombrie 2011 .Aşa că din ghiont în ghiont  acuma încercăm să pornim rotiţele "maşinăriei" că deh, lenea e cucoană mare!!!Mult mai bună e munca care dă vieţii noastre o ritmicitate şi o frumuseţe aparte.
  Şi ca să începem frumos şi în plină forţă i-am dat muzei timp de meditaţie la ceva măreţ:să găsească variante de stiluri pentru a  picta dulapul meu de pantofi ca o primă încercare de a realiza decoraţiuni pe mobilier.
   Şi să vedem ce a reuşit să realizeze!!!
            Pentru a testa această modalitate de pictură pe mobilier am prins curaj pentru început spre a o realiza nu pe lemn natur, aşa cum ar  fi trebuit de fapt, ci pe furnir.

Dulapul este realizat prin îmbinarea picturii manuale şi a tehnicii şerveţelului.Intenţionez pe viitor să aduc elemente de noutate în tehnica picturii decorative. 

  Vă aştept cu mare interes să mă susţineţi mai ales că lucrez la o nouă tehnică de pictură decorativă care, dacă o voi reuşi va constitui un pas foarte important în schimbarea stilului meu de a realiza decoraţiuni pe casete, pahare, mobilier chiar şi pe oglinzi sau perete.
 Vă doresc zile cu dimineţi frumoase, însoţite de  cafele aburinde şi aromate alături de Mara.

11 august 2011

DOR ....DE MAREA NEAGRĂ

     Ador marea cu valurile ei înspumate de august!!!Aştept cu nerăbdare să păşesc în voie pe nisipul moale,primitor,cald şi umed, să simt sub tălpi energia benefică a valurilor ce se apropie de ţărm în dansul lor secular.
 Şi când privesc retrospectiv în copilăria mea văd un copilaş cu bucle negre care arunca cu nisip în ochii copiilor care îi stricau falnicele castele de nisip. Iar după îndelungi încercări le ridicam din nou din amestecul nisipului şi apei împletite cu micile mele lacrimuţe.Mâna ocrotitoare a mamei mă îndruma şi mă încuraja să nu mă dau bătută şi să le refac din nou..Priveam tăcută pe atunci spectaculoasele partide de şah între tata şi prietenii noştrii de familie cu care ne petreceam an de  an concediile pe litoral.Mi-aduc aminte cu plăcere că tata era un mare şahist şi îi bătea pe toţi,ceea ce stârnea indignarea în rândul copiilor prietenilor noştrii care îşi cumpăraseră propria tablă de şah ca să îi bată.Pare-mi-se credeau că îl pot bate cu propriile lor "unelte" iar eu mă amuzam nevoie mare şi eram mândră că am aşa un tati bun şi meşter în ale şahului.Acum când ne reamintim râdem cu poftă de naivitatea noastră copilărească.  
   Şi mi-aduc aminte  că, indiferent cât eram de obosită marea îmi dădea forţe noi, nebănuite de a fi veselă,zglobie,de a face diverse şotii.
 Ne plimbam seara pe faleza liniştită şi ne pătrundea în oase liniştea aceea a naturii întreruptă numai de valurile Mării Negre.
  Au trecut ani buni de când nu am mai revăzut marea din motive obiective de altfel dar poate acesta este un motiv  pentru care an de an resimt un alt fel de dor pentru ea, un dor îmbogăţit cu noi valenţe;după o lungă absenţă valurile ei "îmi invadează" Fiinţa în mod diferit.
 Chiar mă gândesc să fac o caseta cu valuri şi scoci culese de mine din mare când mă voi întoarce.Sau o ramă decorată cu scoci şi nisip de mare.Pe care vi le voi arăta cu siguranţă, pe blog, pentru că tot ceea ce creez, indiferent că este un cadou dedicat unui prieten sau vreunei rude le includ în colecţia mea personală.Pentru că am observat cu surprindere că munca mea, în ciuda  timpului limitat de care dispun, este chiar apreciată de cunoştinţe, prieteni,  care chiar mă roagă să le fac câte ceva drăguţ pentru a dărui cadouri unicat.Şi îmi face plăcere să creez şi să fiu utilă aşa cum îmi face plăcere să scriu aici diverse filosofii de viaţă personală,chiar clipe de viaţă pe care să le îmbin cu pasiunea mea.Mi se pare o idee originală şi constructivă pentru că eu nu sunt aici să fac tutoriale sau să scriu banalităţi.De ele e plină lumea şi Internetul.Eu nu caut glorie, avere, sunt o fată simplă,modestă, corectă, pasionată de pictură decorativă şi lectură.
 Şi pentru că am acestă pasiune pentru decorare vă arăt ce noutăţi  am pentru voi din atelierul meu  modest.



   Acest set casetă-ramă le-am realizat într-o noapte cu lună plină si este dedicat unor prieteni care au împlinit 25 de ani de căsnicie, cărora le urez felicitări sincere pentru că au reuşit să o menţină atât de bine  până  la această frumoasă vârstă şi cărora le urez în continuare noroc şi împlinire.Şi mulţi ani fericiţi !!!! 



 În acestă cutiuţă vă puteţi ascunde amintirile  pe care le puteţi dăpăna cu persoane dragi, vă puteţi pune bijuteriile primite de la soţ, iubit, prieten, frate sau părinţi.
 Cerculeţele simbolizează verighetele înlănţuite care pentru mine reprezintă unitatea unei căsnicii sau aspiraţia spre unitate pentru cei  proaspăt căsătoriţi.Sper ca fiind realizate din suflet pentru suflet să le poarte noroc tuturor.
  Mă iei la tine acasă?
  LA MULŢI ANI!!!

2 august 2011

Povestea valurilor albastre

  Era odată un val micuţ şi vesel  care se legăna jucăuş în stânga şi în dreapta.Deodată,  îi zăreşte pe fraţii lui mai mari izbindu-se de stânci şi se întristează foarte tare.Chiar în timpul acela un alt val trece pe lângă el şi îl întreabă:"Ce e cu tine, de ce plângi, văluşorule?"Iar valul cel mititel îi răspunde cu ochii în lacrimi că se teme pentru că  într-o  zi va avea aceeaşi soartă ca ceilalţi fraţi ai lui şi  va muri.
Valul cel mare îi răspunde înţelept:"Stai linisţit, văluşorule  tu nu eşti numai un val, tu eşti o parte din ocean."Iar de atunci valul nostru mititel este mereu zâmbitor şi se  legănă jucăuş între celelalte valuri prietene. 



 Aşa că dragi prieteni, precum spune şi povestea,rolul vostru în această lume este de nepreţuit,  aşa că daţi Vieţii voastre sensul cel mai adevărat şi mai desăvârşit.

27 iulie 2011

Cetatea Câlnic,colţul uitat de lume

               Există în ţara noastră frumoasă, într-un colţ uitat de lume,undeva pe drumul ce uneşte Sibiul de Sebeş o splendidă cetate datând din anul 1269...intrată în patrimoniul universal.Privesc cu mută uimire meterezele ce se înalţă peste veacuri şi peste generaţii...În tăcerea naturii înmărmurite clipa se transformă şi simţurile mele se distrag prezentului:iarba, copacii,piatra aceea  seculară mă transpun în lumea plină de forfotă a vremurilor apuse...Ce ciudat e timpul!!!De ce exişti, stimate domn TIMP??
  Cetatea Câlnic, relativ simplă,  micuţă,dar impunătoare într-un fel aparte,fără elemente arhitecturale decorative a fost construită iniţial ca reşedinţă nobiliară a greavului (primarului) de Câlnic pentru faptele eroice ale acestuia pe câmpul de bătălie.
  Donjonul sau turnul locuinţă are 3 niveluri:pivniţa boltită ce găzduia circa 6-8 butoaie imense de vin a căror diametru atingea tavanul  şi  încă două etaje.



   După anul 1430 familia nobiliară părăseşte satul iar  cetatea este vândută comunităţii săseşti care o fortifică ridicând capela actuală, zidul de incintă exterior prevăzut cu metereze şi contraforturi, barbacana,cămările cetăţii care aveau rolul  de apărare a sătenilor   şi depozitare a alimentelor pe timp de război precum şi ultimul etaj al donjonului, devenit turn de apărare.
 După 1700 cetatea devine un spaţiu comunitar şi bisericesc al saşilor din localitate.



  Restaurată între anii 1961-1964, aceasta intră în Patrimoniul Mondial al UNESCO datorită valorii arhitecturale deosebite,  inedite dar şi a stării sale de conservare.
   Cetatea este  unică deoarece prin forţa împrejurărilor  de-a lungul timpului a reunit în cadrul aceleiaşi construcţii reşedinţa nobiliară şi fortificaţia comunităţii săseşti libere.
     Astăzi în incinta ei se organizează expoziţii, documentare şi artă iar capela găzduieşte simpozioane, colocvii, conferinţe, concerte de orgă sau audiţii de muzică medievală, renascentistă sau barocă. 




     Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit a fost turnul slăninilor situat lateral dreapta de la intrarea în incinta cetăţii, turn momentan închis...


Dar  ce  m-a tulburat într-adevăr a fost muzica  divină din capelă:am rămas ţinţuită sub greutatea emoţiilor ce mă încercau,contemplând picturile vechi şi statuetele din marmură ale micii bisericuţe.Zece clipe le-am trăit precum zece vieţi aş fi dat cinci ani din viaţa mea ca să mai pot rămâne acolo,rugându-mă pentru   încremenirea clipelor......

 Aceste exponate se află în locul unde odinioară era donjonul, acum transformat în muzeu.




  Şi Doamne ce frumoasă este viaţa uneori....

Căutaţi pe blog