26 decembrie 2012

CRĂCIUN DE POVESTE!



 POATE CĂ S-A PRESCHIMBAT ÎN BULGĂRAȘI  DE NEA LUMINA MAGICĂ A STELEI LUI HRISTOS...
POATE CĂ, ACOLO SUS, UN ÎNGERAȘ ÎI SOPTEȘTE LUI MOS CRACIUN  DORINTELE UNUI COPIL SARMAN
POATE CĂ,  DE NICĂIERI SI DE NICIUNDE, MAI RASARE INCĂ  STEAUA  MAGICA DAR NU SUNTEM PREA  CRESTINI SĂ O PUTEM VEDEA DIN NOU..
POATE CĂ ÎN JURUL BRADULUI BATRAN CA MOS CRACIUN  INGERII CANTA SI SE AMESTECA IN JOCUL INOCENT AL COPIILOR
POATE CLIPE  DIN VIATA INGERILOR VIN AICI PE PAMANT SI SE AMESTECA IN DESTINUL OAMENILOR.....
SPRE A-I FACE  MAI CALZI, MAI IUBITORI ȘI MAI UNIȚI
PENTRU CĂ  POATE .... ACOLO SUS E RAIUL 
IAR PE PAMANT..... ESTE CRACIUN.....

VA DORESC DRAGI PRIETENI,
CRĂCIUN FERICIT ,COLINDE DE POVESTE ÎN JURUL BRADULUI FRUMOS
CU CETINA TOT VERDE!!!!!



 VĂ DORESC TUTUROR IUBIRE MULTĂ, FERICIRE, NOROC ȘI BUNĂSTARE.....ATÂT CAT EXISTĂ ÎN MAGIA FIECĂRUI  COLIND DE CRĂCIUN!!!

Videoclipul este preluat de pe Youtube si nu îmi apartine.

23 octombrie 2012

În Asia, la Troia si Halikarnas

    Până nu demult nu cunoşteam frumuseţea străzilor atât de înguste, pavate cu piatră cubică ale oraşului-port Canakkale care m-a găzduit o  noapte în drumul meu spre sudul Turciei moderne, la Bodrum. După o zi întreagă de traversat Bulgaria şi o parte a Turciei păream teleghidată şi paşii mei se îndreptau automat spre punctele ce îmi atrăgeau privirile obosite, totul părea un vis frumos şi incredibil. Mintea mea căuta undeva în interior mecanisme haotice de trezire la realitate, oboseala mă plasa într-un imens balon de săpun în care  pluteam. Din când în când vocea recepţionerului de la Hotel Anzac îmi dădea un impuls care îmi delecta simţurile cu un ,,Bună! Ce faci?"...Unii dintre turci vorbeau limba română însă limba engleză era la ordinea zilei, iar toate acestea provocau stupoare copilului meu care nu înţelegea nici un cuvânt din limba aceea ciudată deşi părea că se simţea uneori mult mai în elementul lui acolo, între străini decât acasă, în România.
  Cu toate că am vizitat şi alte zone ale Turciei printre care regiunea Bodrum  şi faimosul Mausoleu de la Halikarnas, considerat de antici a 5-a minune a lumii am rămas totuşi profund impresionată de intimitatea, căldura, încărcătura istorică a acestui oraş care găzduieşte veritabilul Cal Troian, la marginea Mării Marmara.

O legendă vie, fascinantă  care are la bază cucerirea Troiei printr-un vicleşug de către ahei  mizând pe uzura morală şi nervoasă a asediaţilor, în asediul cel mai lung al antichităţii, de 10 ani. 

  Canakkale este oraşul unde nu vei vedea niciodată închis un magazin noaptea, unde nu te vei rătăci pentru că toate străzile duc într-un singur punct, unde uliţele nu sunt mai largi decât lăţimea unei maşini şi  unde pietonii , motocicliştii şi maşinile circulă  atât de haotic încât te surprinde că acolo nu se întâmplă niciodată un accident. Briza mării îţi pătrunde în plâmăni şi în oase, simpla prezenţă a oamenilor care se plimbă sau discută prin localuri, terase, baruri par să însufleţească atmosfera nopţii asiatice.
  Pentru că acolo, deşi este întuneric te simţi atât de prezent în mijlocul lumii ca şi în miezul zilei.
                             
 În sudul Turciei, în regiunea Bodrum.....am păşit pe teritoriul Asiei!

                            Apus de soare de pe terasa hotelului din Bodrum






       În căutarea celor mai bune plaje de pe peninsulă, am admirat splendorile naturii pentru că Dumnezeu a înzestrat Turcia cu frumuseţi extraordinare pe care acest popor harnic le exploatează  la maximum.



Şi pentru că sunt o pasionată a anticilor şi nu vroiam să ratez minunile lumii antice am insistat să merg la Halikarnas, acolo unde se află vestitul  mausoleu construit între anii 353 şi 350 î.e.n, din dorinţa de a construi o nouă şi grandioasă capitală pe coasta Asiei Mici de către  Mausolus, un domnitor din Imperiul persan care, împreună cu soţia sa şi sora sa, Artemisia Caria au cheltuit sume imense de bani pentru a înfrumuseţa oraşul cu statui, temple, clădiri  impunătoare, cu arhitectura epocii, ca să impresioneze inamicii. În acest scop, cei doi au angajat cei mai buni arhitecţi, muncitori ai vremii  şi au construit pentru odihna trupurilor lor după moarte un loc de veci pe o colină cu vedere spre oraş - HALIKARNAS Mausoleum (mormânt situat la sol).
 Ca un tribut adus morţii neaşteptate a soţului, Artemisia decide  să continue construcţia deja începută  de Mausolus pe care o transformă într- un monument-mormânt de o frumuseţe şi o grandoare unică în toată lumea antică.Astfel, mausoleul de la Halikarnas,  care găzduieşte cenuşa trupurilor celor doi soţi şi domnitori, devinea 5-a minune a  lumii antice. 



 Mausoleul de la Halikarnas, astăzi


 Un fel de teatru antic de unde seara ascultam muzică, în incinta hotelului unde am fost cazată în Yalikavak, Bodrum



 Arici de mare viu pe care l-am admirat pentru puţin timp şi care şi-a găsit apoi drumul în valuri 


9 septembrie 2012

Istoria schimbata prin Iubire sau Povestea jidovului ratacitor


    În Cartea Vieţii mele se scrie cu litere mari.Sufletul meu este cocorul milenar care străbate timpi şi spaţii în căutarea perfecţiunii,a reîntregirii Eului pierdut prin părăsirea paradisului lui Adam şi Eva.Şi rătăceşte precum jidovul rătăcitor în căutarea mântuirii, căruia nemurirea i-a fost hărăzită cândva, în timpuri imemoriale, când, soldat fiind, refuzând să dea un pahar de apă lui Iisus Hristos pe Drumul Crucii s-a răstit la El cu năduf:"Mergi,mergi odată!".Vorbe la care Iisus, purtând Crucea Lumii în spate i-a răspuns cu voce aproape şoptită:"Eu merg să mor pentru că trebuie să mor însă tu, până la întoarcerea Mea  nu vei putea muri, vei merge fără să poţi muri!" De atunci legenda spune că acesta îşi poartă cu demnitate blestemul de a trăi nemuritor:"Am fost osândit la spaţiu şi timp.Pe unul îl stăpânesc, celălalt mă ucide şi mă împiedică să mor.Sunt stăpânul spaţiului şi sclavul Timpului, aştept să treacă şi să se sfîrşească". Tocmai pentru că am respins Iubirea m-am prăbuşit în istorie!"(Povestea jidovului rătăcitor, de James D*Ormesson)
  Jidovul rătăcitor în peregrinarea sa prin lume, trăieşte şi moare prin ochii celor dragi dar înţelege că Istoria se schimbă nu datorită ştiinţei, a cuceririlor teritoriale a teoriilor ştiinţifice sau războaielor.El înţelege că Istoria se schimbă prin Iubire.  Prin capacitatea fiecăruia dintre noi de a folosi energia iubirii revărsată asupra aproapelui,aşa cum folosim energia vântului şi atomului.Iubirea ne face să ieşim din noi înşine şi din Timp, din Istorie. A iubi înseamnă a  ne proiecta în uitarea faptului de a fi  pe lumea aceasta pereni, a iubi înseamnă a ne proiecta în neant.Singurul lucru pe care îl purtăm în noi, în spirit este această iubire "străbună".
  Hristos şi-a purtat  Crucea până la capăt: o imensă cruce a Lumii pe care este crucificat sufletul Lumii.(Platon)Trăind printre noi, pe acest Pământ, Hristos a punctat istoria şi a imprimat în însăşi spiritul şi energia planetei acel "ceva" care a modificat pentru totdeauna viitorul omenirii.De la evenimentul de pe Golgota Pământul a devenit adevăratul trup al lui Hristos.
    Sunt cu adevărat creştini numai aceia care se simt legaţi de Hristosul istoric,învăţătura Sa devine creştinism abia prin personalitatea Sa marcantă şi nu este suficient să respecţi învăţăturile creştine ca să te numeşti creştin.
   Fiecare dintre noi am putea fi jidovi rătăcitori.
    Ne putem iubi oare necondiţionat? Ne putem purta crucea cu demnitate sau  o putem, mai ales, accepta?
 Putem conştientiza că purtăm prin firele nevăzute ale karmei păcatul de a nu oferi paharul cu apă cerut de Hristos??
 Putem înţelege că reîncarnarea este dată pentru a dobândi starea aproape perfectă a spiritului care, nemaiputându-se reîntrupa,  are acces la poarta Raiului?
 Poate că acum sunt, dar mâine vorbele mele vor deveni tăcere.Rămâne doar Iubirea şi Lumea în urma mea."Lumii nu îi lipseşte nimeni, niciodată, se întâmplă uneori ca cineva să îi lipsească cuiva."Dar Lumea merge mai departe şi îşi deapănă Istoria la nesfârşit .......




3 septembrie 2012

ZÂMBET PENTRU TINE..

   Acolo unde Cerul se uneşte cu Pământul în îmbrăţişarea caldă a Asfinţitului, acolo unde Dumnezeu şopteşte prin ciripitul păsărelelor somnoroase şi zglobii, acolo unde în suflet lumina lumânării risipeşte ceara zilei trecute şi transformă în lut trăirea de peste zi ....este Tărâmul uitat de timp şi suflet.
   Acolo unde, într-o lume de basm, renasc poveştile copilăriei, acolo unde dragostea  prinde aripi  ca să zboare în voie, acolo unde căprioarele se grăbesc să bea din apa vieţii este ţinutul magic şi împregnat de mituri.
  Acolo unde timpul îşi pierde  negreşit busola,gonind ca un bufon nebun, acolo unde spaţiul se risipeşte comprimând obiectele din jur, ACOLO UNDE suntem ....doar NOI DOI.. am primit cel mai frumos cadou.Nimeni nu m-a rugat să zâmbesc pentru ca o secundă să fie proiectată în veşnicia clipei.Nimeni,în tăcere,nu mi-a  îmbrăţişat sufletul, fără să rostească un cuvânt de dor.Nimeni nu mi-a spus cu atâta încredere copilărească că fericirea există, când deja eram  în căutarea păcii ca să o pot înlocui.Nimeni în afară de tine!
 Pentru că acolo unde poveştile copilăriei prind viaţă, acolo unde dragostea proiectează în stâncile eterne din suflet un simplu dor,acolo unde singura rugă este simplul zâmbet,acolo unde cerul se unește cu pământul tău, în îmbrăţişarea caldă a Divinului din noi, acolo se scrie povestea noastră în Cartea Vieţii .ACOLO SUNTEM NOI SUVERANI.  









30 august 2012

DOR DE TINE , DOR DE NOI

  M-a cuprins deodată dorul....
 Dorul de noi doi alergând printre stânci şi copaci seculari, uniţi în îmbrăţisarea Cerului Albastru de deasupra, respirând aerul curat al munţilor. Ca în faţa unui altar bogat şi împregnat cu credinţă, ne unim mâinile şi ne împreunăm sufletele ca într-o împletire de destine.
 Singura nuntă în care voi crede vreodată cu adevărat este nunta făcută în faţa naturii splendide a lui Dumnezeu, neoficiată de vreo fiinţă umană.Este cea mai sacră nuntă.Dumnezeu îmi este singurul călăuzitor, reazem, preot şi tată.Fără El pot fi numai o fiinţă care trăieşte în deşertăciune monotonia zilelor, nimic spectaculos  nu se poate realiza.Fără El mă transform într-o "umbră umană" necapabilă să capteze energia vital-cosmică a Vieţii. Fără El nu există Dor, Soare, Lumină, Credinţă.
 Iubesc şi iert pentru că este singura mea şansă spre iluminare şi mântuire, iubesc şi iert ca să primesc iubire şi iertare iar dacă vreodată se va întâmpla să nu primesc nimic în schimb voi fi fericită pentru ceea ce am dăruit.
 Contează mai puţin cât sau ce primeşti ori de la cine, pe atât cât contează în sine faptul de a dărui necontenit, mereu.
 Cât de mult te deranjează dacă cel pe care l-ai ajutat nici  măcar nu te mai salută ?Te aştepţi cumva la recunoştinţă de la oameni? Nimic mai fals!Cu cât vei cere mai mult ţi se va da mai puţin dar ţi se va cere necontenit.Oamenii nu ştiu ce e măsura, ei nu sunt obiectivi.Numai Dumnezeu este obiectiv.Ca să fii obiectiv ar trebui să fii perfect.Obiectivitatea este un atribut al perfecţiunii.Ca să te poţi mărturisi ar trebui să fii sincer cu tine însuţi,ca să-ţi poţi urma calea ar trebui să asculţi "greierul de la picioarele tale",precum chinezii.Ca să fii iubit ar trebui să meriţi, dar Dumnezeu nu a lăsat iubirea pe Pământ după grade de comparaţie, criterii sau merite ci a lăsat-o pur şi simplu...atât de simplu încât nici mintea ta nu poate concepe simplitatea iubirii lui.Aşa cum ne-a lăsat pe lume plante, copaci, flori,  apa, foc sau  cer.
Cerul ca să ne privim în oglindă pe noi înşine, să ne putem ruga  sau să îi putem cere sau mulţumi Lui.
Focul ca să putem privi în interiorul nostru  şi să putem alege ce avem de ars în noi.
Apa ca să ne botezăm în ea şi să ne purificăm sufletele prin ritualul ei repetitiv-crestin. 
 Câţi dintre noi nu ne dorim mai multă iubire?Dar câţi dintre noi o primim înapoi?Dragostea nu te costă nimic,dar face minuni, dăruieşte-o şi vei vedea că minunile din viaţa ta vor începe să apară chiar şi în societatea  noastră baudelariană ....
"Iubeşte şi iartă, oricui, orice, oricând!"NERUDA









29 august 2012

În aşteptarea ta.....să mă ascund după un dor de-al tău?

  Aş vrea să zburd printre nori de flori,
  Să fug printre cuvinte de umbrele tăcerilor din noi
 Un nufăr alb răsare dinapoia noastră.
 Să-l iau în brate ca să ajung la tine?
 Să mă ascund după un dor de-al tău?
    Unde eşti?  În lumea ta te caut.
 Şi.... nu e nimeni.

    Aş vrea să fug ca să nu-mi amintesc oceanul nostru de secrete,  cuvinte care dor,ascunse printre crengile căzute pe pământul sufletului tău,tăceri de cristal reci.
  Aş vrea să zburd printre crengi şi frunze,.....dar ghemuită sub copacul trist te aştept să vii....
  Aş vrea să-ţi iau în braţe dorul de mine ca să mă contopesc cu frumuseţea lui, dar  mă mulţumesc numai să mângâi petalele albe  de nufăr ce mi-au permis intrarea ..... aici.

   Aştept, mă rog şi sper....  ascult urgia vântului din tine....
 Unde eşti?Într-o "capsulă" a timpului?Revino!

    Aştept,eu am răbdare.
  Pe lângă mâinile-mi înfipte în firele de iarbă frunzele şi crengile uscate îşi croiesc cărarea lor, mânate de vânt.Cuvintele rostite îşi pierd rezonanţa,tăcerile se risipesc şi mor.Unde s-au dus?Nu ştie nimeni!! Sau poate.... le-ai alungat tu..... în "capsula" în care ai fost plecat.
  Ai fost mereu aici, lângă mine!
  Nufărul magic dinapoia noastră acum se află între noi şi străluceşte. 
   Undeva,între pământ şi cer apare curcubeul .
    Bine ai venit, Iubire!
    Nufăr cu 1000 de chipuri!

10 august 2012

La Poarta Sărutului.... cu Constantin Brâncuşi

    Copilul cu vise din mine a  reinventat jocul cuvintelor, culorilor şi dansului nemărginit al muzei.Copii nu ucid Iubirea lumii,eu am cunoscut-o în ochii tuturor copiilor din lume. Iubesc ca să cred că încă nu e prea târziu pentru noi, cei din secolul vitezei să o reinventăm prin ochii naivi ai unui copil.A unui copil care ţine cu atâta delicateţe în mânuţele-i mici şi "sălbatice"  acea minge roşie care îi place şi pe care o reinventează la fiecare oră si minut prin joc,  în căutarea iubirii părinţilor săi.Iar când se întâmplă să o scape accidental alergă după ea cu picioruşele-i mici să o  ajungă sau plânge  încercând prin magia jocului să ofere valenţe noi "iubirii" primite pe care o dăruieşte atât de simplu şi de natural!
  Mingea, ca simbolistică a cercului a fost jucăria  preferată a copilăriei mele.Chiar şi acum,  adult fiind cercul exercită asupra mea aceeaşi fascinaţie.
    Cercul, curba perfect închisă, care revine  mereu asupra ei însăşi care simbolizează infinitatea, integralitatea, unitatea , identitatea, unicitatea este foarte sugestiv reprezentat la Târgu Jiu,oraşul unde am petrecut câteva zile ale vacanţei.
    Simbolul cercului văzut ca un inel dublat pe Poarta Sărutului sau reprezentat atât de sugestiv prin proiectarea meselor rotunde într-un cerc la Masa Tăcerii sugerează legea sacră,eternă,spiritualitatea,uniunea dintre un bărbat şi o femeie prin ritualul tăcerii şi dragostei. 



 Cercul reprezintă în spiritualitatea contemporană puterea şi spiritul feminin, Pământul Mamă, Cosmosul.Sau Soarele, ca sursă a Vieţii. 
  Simbolistica cercului este dată şi în reprezentarea curcubeului,    văzut ca un pod dintre Pământ şi Cer , Tronul lui Dumnezeu. 



 Privind cercul închidem infinitul în noi şi în lumea aceasta efemeră dar eternă în acelaşi timp, trăim clipe stropite cu mirul dumnezeirii,ne identificăm cu Egoul pur,neîntinat de patimile lumii,cu Pământul pe care îl sărutăm  pentru că ne este Mumă,cu Lumina în toate formele ei spre a atinge hotarul iluminării de Sine. Pentru că numai în acestă stare putem înţelege că acolo, undeva în Cosmos sau pretutindeni, sau închis în Cerc există Cineva care  aşteaptă să ne îmbrătişeze cu iubirea,puterea şi puritatea supremă.





  

8 august 2012

DIMINETI CU SOARE PALID

  
   În călduroasele dimineţi cu soare palid picioarele mele goale păşesc gingaş în roua ierbii înalte de vară. Cuvintele ce se înlănţuiau în simfonia forului meu interior au rămas suspendate sub greutatea eternului NIMENI care umple neantul din mine. Sunt clipe în viaţă când sufletul se simte captiv în lanţul indescifrabil al gândurilor, senzaţiilor, tumultului amintirilor.
Pentru că sunt clipe în care tăcerea este sfânta lege a sufletului.Pentru că tăcerea înseamnă renunţare şi  renaştere.Ce-ar fi dacă ne-am prinde de mâini ca nişte copii şi ne-am împleti visele,oglindindu-le unul în altul? Am fi oare mai buni, am spera mai mult? Am trăi altfel?    Imbratiseaza-ma asa cum numai tu stii sa o faci! 
 Nu contează cât trăieşti ci cum trăieşti, "nu contează ce dai ci la ce renunţi"(Carlos Louis Zafon),nu contează la ce ai renunţat dacă nu poţi merge mai departe.Pe drumul tău.
  







Şi pentru ca  tăcerea e "mea culpa" pentru cuvintele ce refuză să se înlănţuie în voie în dansul inspiraţiei, împiedicate de căldura ce-mi acoperă obrajii, astept ziua în care  vei deschide uşa din mine şi va fi  LUMINĂ.DIN NOU. 





10 iulie 2012

Şi regii își dau coroana jos şi plâng......

     Şi regii îşi dau coroana jos şi plâng!
   Suntem nişte fiinţe atât de fragile....încât avem nevoie să ne mascăm sensibilitatea cu mândria de "a fi" care prelungeşte doar această stare de aparentă duritate. Însă neautentică.Sunt oameni care nu plâng sau care nu  pot ori nu ştiu să plângă...sau să râdă....
     Oare suntem  măşti, statui?? Sau fragile flori?



 

 În Univers suntem doar nişte  simple şi fragile fire de nisip, în lume suntem nişte copii care râd sau plâng.....
  Cu regretul că nu am mai scris nici un rând.....de câteva săptămâni bune,după o mini  vacanţă de blog vă invit să reintraţi în micul meu atelier....pe curând!!!
   Rămâneţi aproape!!
   Vă îmbrăţişează cu drag,


                           Mara



Căutaţi pe blog