O mânuţă mică mă trage spre cutiile de globuri multicolore "Mami, hai să decolăm brăduţul! Te log, mami!!".Zâmbesc senin şi mă las ghidată de mânuţele finuţe şi calde ale copilului meu. Colindele de Crăciun îmi răsună în urechi şi ne asezăm cu mic, cu mare, în linişte în jurul bradului minunat cu cetină verde care urmează a fi decorat. Îl îmbrăcăm şi în câteva ore totul pare fermecat, vrăjit şi magic. O magie pe care numai Crăciunul ne-o poate dărui şi ne-o poate transfera în sufletele atât de lipsite de liniştea şi pacea firească a unui timp demult apus.Pentru noi Crăciunul este încărcat de atmosfera mesianică a colindelor cântate din moşi-strămoşi, a colindelor cântate în jurul bradului alături de bunicul meu preot,a cozonacilor care miros atât de frumos când se scot din cuptorul-minune, atmosfera pe care numai sentimentul iubirii, credinţei şi păcii o poate crea.
Când pe hornul casei intră Moşul cu renii lui fermecaţi asteptăm emoţionaţi ivirea artificiilor multicolore şi pătrundem în lumea de basm mult visată de cei mici."Unde e Moş Claciun?Vleau să-l văd!"Lângă brad, mici cutiuţe frumos împachetate îşi asteaptă stăpânii, în timp ce Moş Crăciun se îndepărtează lăsându-ne nedumeriţi în jurul bradului, a poveştilor rostite la lumina lumânărilor,a bucatelor delicioase şi a colindelor, lăsând în urma sa şi mult aşteptata binecuvântare pe care an de an o aduce în sufletele noastre, aceea a Naşterii Domnului Iisus Hristos. Aşa cum Lumina Învierii ne pătrunde în suflet dându-ne forţă nouă şi putere, Lumina Stelei Călăuzitoare a Naşterii se revarsă în inimi cu preaplinul speranţei, păcii, armoniei şi liniştii, spre a ne purifica spre mai bine, mai frumos, mai nobil.
Pentru mine, Crăciunul este cadoul lui Dumnezeu pentru mântuire şi renaştere. Vă doresc din tot sufletul mult noroc, fericire, pace, armonie, sănătate din belşug, să vă împlinească Domnul toate doleanţele şi să petreceţi frumos alături de cei dragi vouă!!!!!
Vă îmbrăţişez cu drag,
MARA
3 comentarii:
In fiecare an de Craciun ma simt copil ...........ce frumoasa era magia Mosului cu renii, ce as mai vrea sa cred ca chiar exista....pitica mea vede de pe acuma mosi mascati.Noi ne prindeam al naibii de greu nu?
Foarte frumoase cuvinte, la fel ca si picturile tale. Cand vin in tara mi-ar placea sa iti vad operele.
Un An Nou plin de magie, sanatate si fericire tie si celor dragi!
Te pup,
Laura
Buna,Laura La multi ani va doresc si voua, sanatate, fericire, noroc si numai bine tuturor.Ce face piticul tau frumos??Eu doresc ca anul 2012 sa iti ofere un alt piticut care sa va faca si mai impliniti !!!Te pup, Mara
Trimiteți un comentariu