Cetatea Câlnic,colţul uitat de lume

               Există în ţara noastră frumoasă, într-un colţ uitat de lume,undeva pe drumul ce uneşte Sibiul de Sebeş o splendidă cetate datând din anul 1269...intrată în patrimoniul universal.Privesc cu mută uimire meterezele ce se înalţă peste veacuri şi peste generaţii...În tăcerea naturii înmărmurite clipa se transformă şi simţurile mele se distrag prezentului:iarba, copacii,piatra aceea  seculară mă transpun în lumea plină de forfotă a vremurilor apuse...Ce ciudat e timpul!!!De ce exişti, stimate domn TIMP??

  Cetatea Câlnic, relativ simplă,  micuţă,dar impunătoare într-un fel aparte,fără elemente arhitecturale decorative a fost construită iniţial ca reşedinţă nobiliară a greavului (primarului) de Câlnic pentru faptele eroice ale acestuia pe câmpul de bătălie.

  Donjonul sau turnul locuinţă are 3 niveluri:pivniţa boltită ce găzduia circa 6-8 butoaie imense de vin a căror diametru atingea tavanul  şi  încă două etaje.

   După anul 1430 familia nobiliară părăseşte satul iar  cetatea este vândută comunităţii săseşti care o fortifică ridicând capela actuală, zidul de incintă exterior prevăzut cu metereze şi contraforturi, barbacana,cămările cetăţii care aveau rolul  de apărare a sătenilor   şi depozitare a alimentelor pe timp de război precum şi ultimul etaj al donjonului, devenit turn de apărare.

 După 1700 cetatea devine un spaţiu comunitar şi bisericesc al saşilor din localitate.

  Restaurată între anii 1961-1964, aceasta intră în Patrimoniul Mondial al UNESCO datorită valorii arhitecturale deosebite,  inedite dar şi a stării sale de conservare.

   Cetatea este  unică deoarece prin forţa împrejurărilor  de-a lungul timpului a reunit în cadrul aceleiaşi construcţii reşedinţa nobiliară şi fortificaţia comunităţii săseşti libere.
     Astăzi în incinta ei se organizează expoziţii, documentare şi artă iar capela găzduieşte simpozioane, colocvii, conferinţe, concerte de orgă sau audiţii de muzică medievală, renascentistă sau barocă. 

     Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit a fost turnul slăninilor situat lateral dreapta de la intrarea în incinta cetăţii, turn momentan închis...


Dar  ce  m-a tulburat într-adevăr a fost muzica  divină din capelă:am rămas ţinţuită sub greutatea emoţiilor ce mă încercau,contemplând picturile vechi şi statuetele din marmură ale micii bisericuţe.Zece clipe le-am trăit precum zece vieţi aş fi dat cinci ani din viaţa mea ca să mai pot rămâne acolo,rugându-mă pentru   încremenirea clipelor......

 Aceste exponate se află în locul unde odinioară era donjonul, acum transformat în muzeu.

  Şi Doamne ce frumoasă este viaţa uneori....