25 aprilie 2011

PAŞTE FERICIT!

      Cu ocazia Sfintelor Sărbători ale Paştelui vă doresc să aprindeţi în suflete candela cu Lumina Învierii, spre linişte, pace, bucurie şi iertare!
  Lumina, atât de prezentă în viaţa noastră încât aproape că nici nu mai conştientizăm, ne însoţeşte pretutindeni într-un mod voalat, subtil şi ne ajută să reîmprospăm în noi  forţa fiinţei . Destinul nostru în ansamblu este împregnat  de LUMINĂ: lumina dragostei, prin sentimentul    faţă de aproapele nostru,    lumina răsăritului,  un început al unei noi zile binecuvântate,  lumina din ochii copiiilor noştrii de aur, lumina regăsită  în zâmbetul persoanei dragi, lumina cunoaşterii obţinute prin sârguinţă şi memorare, lumina întelepciunii dobândite din experienţele plăcute sau mai puţin plăcute ale propriei noastre vieţi.  

,, Şi de-aş avea prorocirile toate şi tainele toate le-aş cunoaşte;toată înţelepciunea de-aş avea şi credinţa să pot muta munţii;
                         DACĂ DRAGOSTE NU AM , NIMIC NU SUNT!!!"
                                                                                           Epistola către Corintieni a apostolului Pavel
       Pentru mine, Învierea Domnului Iisus Hristos simbolizează, după sacrificiul suprem al schingiuirii pe cruce şi al morţii pentru mântuirea omenirii, întoarcerea  şi readucerea sufletelor spre Lumină, înapoi, în lumea spirituală, de care ar fi rămas despărţite dacă nu ar fi sosit EL. Trupurile ar fi fost lăcaşul unor spirite  lipsite de orice trăire omenească, iar morala ar fi devenit o ,,poveste,, uitată, dispărând de mult din lume.
       De aceea, Învierea ar trebui să reprezinte pentru fiecare dintre noi un nou început,spre schimbare, iertare şi mântuire.

         ,,Fără pedeapsă nu există mântuire, fără mântuire nu există renaştere!"
                                                                                                          (Dostoievski)


                                       Hristos a Înviat!
                            Vă invit să ciocniţi ouă cu mine! 


2 comentarii:

Simona spunea...

Paşte Fericit ţie şi familiei tale!

decoratiunicustil spunea...

Iti multumesc frumos, Simona, numai noroc si bucurii!

Căutaţi pe blog