Aseară, când mă plimbam prin micul meu cartier "verde" natura mi-a oferit un spectacol extraordinar!!!
Pe cer, la orizont, acolo unde Cerul sărută Pământul în fiecare seară, ca într-o repetitivă şi veşnică îmbrăţisare, Soarele apunea. Şi Doamne, cât era de frumos şi imens, "dureros" de frumos, cu o culoare de foc portocaliu-roşiatică, atât de nefirească încât paşii mei uşori au încetinit pe nesimţite şi picioarele mi-au înţepenit pe asfalt.
Pe cer, la orizont, acolo unde Cerul sărută Pământul în fiecare seară, ca într-o repetitivă şi veşnică îmbrăţisare, Soarele apunea. Şi Doamne, cât era de frumos şi imens, "dureros" de frumos, cu o culoare de foc portocaliu-roşiatică, atât de nefirească încât paşii mei uşori au încetinit pe nesimţite şi picioarele mi-au înţepenit pe asfalt.
Toată Fiinţa mea firavă ar fi vrut să păstreze în limitele ei înguste, unicitatea şi fascinaţia momentului. Niciodată nu am crezut că un Soare atât de mare cât aproape tot spaţiul dintre cer şi pământ mi-ar putea oferi un asemenea spectacol!!!Pentru că, vă spun, şi vă rog să mă credeţi îl puteam lua în braţe!!Pentru o secundă am regretat că nu aveam aparatul de fotografiat ca să imortalizez momentul....deşi dacă am putea imortaliza atât de uşor trăirea de moment aşa cum facem o fotografie pentru a o închide în noi să ne lumineze viaţa am fi probabil mai armonioşi şi mai înţelepţi.
După câteva momente contemplative
gânduri îmi zboară nebune în minte "Se apropie 2012!! Să fie un fenomen natural normal sau o dereglare în echilibrul cosmic ?"Mi-am zis un "fie ce-o fi" şi am grăbit paşii ca hipnotizată în direcţia Soarelui.Evident că nu-mi păsa prea mult de vreme ce fusesem martora unui asemenea fenomen al naturii.Şi eram fericită pentru că eram printre puţinii oameni care mergeau la cea oră pe stradă.Îmi venea să strig: "Veniţi să vedeţi Soarele!" Dar am tăcut. "De ce să strig?".Oamenii care m-ar fi auzit ar fi fost atât de ancoraţi în treburile lor cotidiene încât efortul meu ar fi fost în van.Sau poate m-ar fi crezut nebună.Dar nu sunt.
Dacă a trăi o clipă la modul absolut înseamnă să fii nebun atunci nu-mi doresc decât să fiu nebun cu adevărat căci acela preţuieşte clipa lumii lui mai mult şi mai intens decât noi, ceilalţi..Şi dacă v-aţi gândi câte adevăruri ies din mintea încâlcită şi fixistă a unui unui nebun v-aţi face o cruce mare.Dar povestea aceasta v-o spun cu altă ocazie!!!
Ajunsă acasă, cu gândul la ce am văzut,în linişte am trecut la fapte.....
Am decorat o cutie de jucării pentru copii căreia i-am făcut un capac roşu aprins, mai intens decât Soarele Meu,capac pe care am pictat două maşinuţe, o scoică, nişte steluţe de mare şi un căluţ. So, ca să fiu "cool" cum se spune, mi-am încercat talentele de grafician şi am scris pe laterala cutiei "TOYS".Apoi am pictat un trandafir pentru că sunt florile mele preferate.
Acestea sunt mici încercări....poate nu foarte reuşite dar cum experienţa înseamnă îndemânare, sârguinţă şi timp eu cred că mă puteţi ierta dacă v-am dezamăgit.Nu?
Vă aştept, cu mare drag, pentru povestea omului nebun cu vorbă de aur!
So, rămâneţi aproape!!
Promit să vă fac ziua frumoasă!!!
Un comentariu:
Uite ce surpriza si de data asta...am dat tot de verde...draga mea, cu siguranta ca asta este principalul motiv pentru care ma simt atat de bine cand vin la tine...peste tot vad numai verde, in creatia ta scrisa si pictata! Minunata cutiuta, minunata fantezia ta in lumea copiilor... astept cu nerabdare continuarea povestei omului nebun cu vorbe de aur!
Trimiteți un comentariu