Pe cararile troienite ale linistii.....si visul unui copil...

Cand eram copil visam să inventez când voi crește mare un antidot pentru tinerete veșnică, aceasta numai din dorinta  si iubirea mea imensă pentru părinți.Vroiam să nu mai moară niciodată ca să rămână veșnic tineri.

În Noaptea în care ni s-au deschis Cerurile și am primit Lumina Învierii  tata s-a stins....Dumnezeu l-a luat în brațe și i-a așezat sufletul în Rai.Mi s-a spus că este cea mai frumoasă și mai fericită moarte când sufletul pleacă cu lumini aprinse acolo Sus.Dacă ar fi așa, dragă tată, să știi că Dumnezeu te iubește enorm pentru  corectitudinea ta, pentru bunătatea și sinceritatea ta, blândețea și înțelepciunea ta.

Nu sunt cuvinte să exprime ce a însemnat tata pentru mine...pentru că  a fost tatăl perfect care m-a iubit neconditionat, m-a învățat tot ceea ce știa, a făcut cursuri și scoli de pedagogie pentru a mă ajuta pe mine  să învăț pentru a urma o scoala normală, o facultate si un liceu, pentru a nu mă simti cu nimic inferioara altor copii.Și am  reușit împreună cu el și mama mea. Acum, când tata nu mai este, am înțeles că  părinții sunt nemuritori ca suflet, în suflet, deci în noi.Ii purtăm cu noi și faptul acesta ne da puterea pe care  dragostea lor ne-a dat-o in copilărie și în viață.
  Doresc tuturor celor care trec prin aceasta incercare grea sa gaseasca Calea de a merge mai departe.Nu stiu cand voi picta din nou cu exactitate dar sigur stiu ca voi picta asa cum nu am facut-o niciodata pana acum.
   Aceste casete sunt un tribut adus tatalui meu, pe care Dumnezeu l-a chemat la El in noaptea Invierii pentru a-si gasi linistea in patria Cerului.
    Spun patrie pentru ca tatal meu a fost un renume in domneniul istoriei, al muzeologiei, fiind profesor de istorie, lector universitar, fondator a 16 muzee în toată ţara, si nu in ultimul rand fondator al Muzeului National de Istorie a Romaniei.

Mara