TATĂLUI NEMURITOR

                 Mi-e dor de cuvântul nerostit de la marginea timpului. O lacrimă cât o mie de cuvinte îmi alunecă pe obraz, o rugăciune către Dumnezeul Iubirii, regrete târzii pentru cuvinte pe care le-aş fi putut rosti în tăcere. 

        Mi-e dor de tine,tată!

      În tumultul amintirilor ce mă inundă văd un bărbat înalt, cărunt, cu frunte lată, purtând pe umeri înţelepciunea lumii, ducând de mână un copilaş şi arătându-i Calea Vieţii.Calea mi-ai netezit-o tu cu răbdare, căldură, dragoste, pricepere arătându-mi că eu pot lupta precum ceilalti oameni şi copii, că eu pot reuşi în viaţă iar defectele de orice fel pe care le avem sunt numai iluzii care preced realităţii. Pentru că realitatea ta şi visul tău era ca eu să fiu un om simplu, corect, cinstit şi frumos la suflet. 

     Şi, pentru că acum nu pot ajunge în lumea ta ireală aş vrea să ştii că sufletul meu  este UNA cu tine, acolo unde te afli tu, tată!

   Şi, pentru că spiritual părinţii sunt nemuritori voi fi cu tine PÂNĂ LA SFÂRŞITUL VEACURILOR.        Promit că într-un alt timp sau altă dimensiune TE VOI CĂUTA.

"După furtunile sufletului ca şi după ale naturii, învie flori pe care le credeam moarte".(N.I)

                      Voi încerca atât cât voi putea să reintru aici pe blog, poate uneori cuvintele sunt de prisos, dar în mod sigur voi posta din lucrările pe care le-am pictat în timp, care nu sunt postate încă.
     Iar atunci când voi fi pregătită redevin MARA....pe care o ştiti voi.

    Vă îmbrăţişez cu drag,


                                                              M.