8 august 2012

DIMINETI CU SOARE PALID

  
   În călduroasele dimineţi cu soare palid picioarele mele goale păşesc gingaş în roua ierbii înalte de vară. Cuvintele ce se înlănţuiau în simfonia forului meu interior au rămas suspendate sub greutatea eternului NIMENI care umple neantul din mine. Sunt clipe în viaţă când sufletul se simte captiv în lanţul indescifrabil al gândurilor, senzaţiilor, tumultului amintirilor.
Pentru că sunt clipe în care tăcerea este sfânta lege a sufletului.Pentru că tăcerea înseamnă renunţare şi  renaştere.Ce-ar fi dacă ne-am prinde de mâini ca nişte copii şi ne-am împleti visele,oglindindu-le unul în altul? Am fi oare mai buni, am spera mai mult? Am trăi altfel?    Imbratiseaza-ma asa cum numai tu stii sa o faci! 
 Nu contează cât trăieşti ci cum trăieşti, "nu contează ce dai ci la ce renunţi"(Carlos Louis Zafon),nu contează la ce ai renunţat dacă nu poţi merge mai departe.Pe drumul tău.
  







Şi pentru ca  tăcerea e "mea culpa" pentru cuvintele ce refuză să se înlănţuie în voie în dansul inspiraţiei, împiedicate de căldura ce-mi acoperă obrajii, astept ziua în care  vei deschide uşa din mine şi va fi  LUMINĂ.DIN NOU. 





2 comentarii:

AA spunea...

Hei, Mara, nici nu stii cat de mult ma bucur ca ai revenit :) Ar fi minunat daca am reusi sa ne prindem de maini ca niste copii, cred ca doar asa am putea fi cu-adevarat fericiti :)
Pupici multi draga mea! Te imbratisez cu mult drag :)

decoratiunicustil spunea...

Buna, Adriana, ti-am ascultat sfaturile.Este adevarat ca am fi mai fericiti daca am redeveni copii.Pupici si de la mine.Sper sa ne putem vedea.

Căutaţi pe blog